DiverseRecomandari

Care sunt pașii pentru combaterea poluării aerului

0

Subiectul de poluare, a devenit din ce în ce mai prezent pe agenda tuturor oamenilor.

Chiar dacă mulți dintre noi stăm cu impresia că progresele tehnologice au mai ameliorat din aceste probleme, realitatea este complet diferită.

Și nu pentru că nu există un motiv din partea companiilor și a autorităților în a rezolva astfel de situații, ci pentru că reducerea poluării este responsabilitatea tuturor, iar gradul de informare cu privire la ce putem face ca simpli cetățeni să remediem situația este destul de redus.

Fapt pentru care, am selectat cinci metode simple de a contribui la lupta globală împotriva poluării aerului, lucruri pe care le puteți pune în practică în orice moment din zi.

Pasul I

Renunțați la mașina personală în drumurile de zi cu zi. Practic, cu cât mai mulți oameni apelează la transportul în comun, cu atât vom avea mai puține noxe in aer.

Dacă sunt motive de a nu putea renunța la mașină, din diverse motive, atunci încercați să optimizați consumul pe cât de mult posibil. Respectiv să va alegeți o mașină prietenoasă cu mediul, nu o supraîncărcați sau să stați cu motorul pornit dacă nu este necesar.

Pasul II

Un alt lucru care leagă prezentul de viitor este de a planta cât mai mult posibil. Chiar dacă stim că spațiul pe care îl aveți la dispoziție este limitat și adesea la comun cu ceilalți vecini ai blocului, dar acest lucru nu v-ar împiedica să îi convingeți de necesitatea unei grădini verzi care să curețe aerul din preajma locuinței voastre.

Pasul III

Construiți și amenajati cu produsele potrivite. Iar aici mă refer să folosiți vopsele pe bază de apă, becuri economice și materiale de construcție care respectă standardele din industrie.

Pasul IV

Economisiți pe cât posibil apă și energia electrică. Pentru că mulți dintre voi discutați despre astfel de subiecte, important este să știți că există alternative multiple, care nu au impact atât de mare asupra aerului și puteți oricând să adoptați una dintre ele: nu uitați robinetul deschis inutil, nu uitați luminile aprinse și folosiți încărcătoare cu baterii solare.

Pasul V

Poate că la noi în țară nu este un lucru prea bine pus la punct de către autorități, dar încercați să reciclati și reduceți consumabilele. Deși poate nu este evident, consumul unor anumite produse au un impact considerabil și asupra aerului, nu doar asupra solului sau apei. Renunțați cât de mult posibil la pungile și ambalajele din plastic, încercați să colectați deșeurile selectiv, reduceți consumul de hârtie la maximum și alegeți produsele de curățenie cu atenție.

Sper că informațiile v-au fost de folos încât să le puteți pune în practică în cel mai scurt timp posibil.

Mihai B. Jeliu
Pasionat de tehnologie, scriu review pentru telefoane mobile, tablete, portabile, diferite gadgets etc. In momentul de fata, utilizez un Samsung GALAXY S10 Plus, un aparat foto DSLR Canon 700D.

Moto G8 va fi disponibil în România – ce știm despre el

Previous article

Brother vine cu noi soluții de scanare mobile

Next article

You may also like

Comments

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Diverse